Depositphotos.com

Importanța masturbării și de ce tinerele o fac mai rar decât tinerii

Femeile se masturbează mai puțin și sunt cu mult mai reticente în ceea ce ține de recunoașterea propriei sexualități, acest fapt a fost demonstrat prin mai multe studii la care face referire sexologa Natalia Pavalachi într-un episod anterior din podcast-ul Sexplicații. Specialista ne spune despre importanța conștientizării propriei sexualități, de ce tinerii devin dependenți de masturbare, de ce femeile nu trebuie să lase pe umerii bărbaților propria plăcere, cum se răsfrânge masturbarea asupra relațiilor de cuplu și plăcerii obținute în timpul sexului. 

Este important ca tinerii să-și cunoască propriul corp, să știe ce le place, ce lucruri acceptă și ce lucruri sunt inacceptabile, care sunt limitele pe care nu vor să le depășească sau ce ar vrea să încerce mai mult. „În primul rând, masturbarea ne ajută să ne cunoaștem pe sine, din moment ce ne cunoaștem pe sine e mult mai ușor să zicem partenerului (partenerei) ceea ce ne place, de ce avem nevoie. E un lucru foarte important pentru a construi o sexualitate pozitivă în cadrul cuplului. Foarte frecvent în societatea noastră, femeile o să lase această responsabilitate pe umerii partenerului și asta nu e corect. Pentru că e corpul nostru, noi suntem ambasadorii propriilor plăceri, deci fiecare dintre noi trebuie să știe cum funcționează. ”

 „Peste 60 % dintre bărbați se masturbează pentru a lupta cu stresul”

Motivele masturbării variază de la o persoană la alta. Respectiv, eram curios pentru noi să aflăm care sunt limitele normale ale masturbării și cum anume depistăm că plăcerea a întrecut limitele și s-a transformat în dependență. 

„Deseori, la cabinet vin persoane care se tem că sunt depedente de masturbare. Aici trebuie să menționeaz că vorbim despre dependență, atunci când această activitate are anumite repercusiuni asupra vieții sociale, personale, de cuplu. De exemplu în momentul în care dorința de a se masturba ia așa o proporție încât persoana nu mai are control asupra acestei activități, de parcă masturbarea ia control asupra sa.”

Sexologa menționează că ar fi bine evitarea masturbării asociate cu stresul. „Multe persoane când sunt stresate merg să se masturbeze, dar aceasta nu e o soluție de rezolvare a problemelor. E o funcționare aplicabilă mai mult bărbaților, mă refer la mai multe studii din Franța. Peste 60 % dintre bărbați au zis că se masturbează pentru a lupta cu stresul. Însă, dacă bărbatul începe să lupte în așa mod cu stresul, va încerca să devină foarte eficace în maniera sa de a se masturba, ceea ce înseamnă că deseori va încerca să caute modalități de a ajunge cât mai rapid la orgasm.” Această modalitate de a confrunta stresul poate avea un efect negative asupra vieții sexuale ale unui bărbat (tânăr), deoarece corpul se obișnuiește să funcționeze într-o anumită manieră și îi e complicat, la un moment dat, să facă distincție dintre momentele în care trebuie să ajungă la orgasm mai repede și cele în care ar fi bine să ejaculeze mai greu. 

„Este o normă și o măsură în orice activitate. Masturbarea poate aduce plăcer, dar atunci când această activitate devine una compulsivă și încercăm prin masturbare să luptăm cu angoasa și anxietatea, devine e o strategie care nu e eficace 100 %. E o bună strategie de scurt timp, care nu e eficientă și pe termen lung, pentru că această stare de angoasă revine, dacă nu lucrezi aupra originei ei.”

Natalia compară masturbarea rapidă cu o mâncare de tip fast-food, deoarece în scurt timp după digestia acesteia, vei vrea să repeți porția. Sexologa recomandă tinerilor „mâncarea de tip restaurant”, pe care să o savureze din fiecare bucățică mușcată. Prin urmare, fiecare experiență, fiecare masturbare, trebuie trăită din plin, la intensitate maximă. 

Satisfacția ta sexuală nu este pe umerii partenerului sau partenerei

În cazul în care unul dintre partenerii sexuali are un apetit mai mare decât celălalt, pentru a-și satisface dorințele, fără a-l trauma pe celălalt, masturbarea vine ca o soluție. Totodată, aceasta poate avea și consecințe negative asupra vieții de cuplu, atunci când unul dintre parteneri preferă masturbarea, în locul activităților împreună. 

„Satisfacția ta sexuală nu este pe umerii partenerului sau partenerei. Fiecare suntem responsabili. Totodată, nu trebuie să exagerăm.”

În ceea ce ține de impactul frecvenței masturbării asupra plăcerii primite de la sex, specialista ne spune că totul este foarte individual. Bunăoară, unii tineri pot avea o nouă erecție la 10-15 minute după o ejaculare, iar alții la 12-24 de ore. Prin urmare, dacă timpul de ajungere la o nouă erecție-ejaculare e mai mare, tânărul va trebui să aștepte mai mult timp pentru a putea întreține o relație sexuală după masturbare, ceea ce îi afectează sexualitatea. În cazul tinerelor de asemenea totul e individual. După masturbare unele tinere au nevoie de două-trei zile pentru a-și recupera sensibilitatea, iar alte tinere, multiorgasmice sunt gata în câteva minute pentru sex. 

Diversificarea modalităților de masturbare

E important corpul nostru să fie flexibil, să nu se obișnuiască cu o anumită manieră de masturbare, pentru că, din moment ce se modifică intensitatea, nivelul de lubrifiere sau poziția, plăcerea pe care o va primi persoana de la relațiile sexuale și masturbare va scădea în intensitate. 

„Corpul nostru poate să ne aducă plăcere într-o mulțime de maniere, atunci, dacă avem aceste competențe de a încerca diverse maniere care să ne aducă plăcere, de ce noi trebuie să ne focalizăm sau să ne limităm la una? Cu cât mai multe tehnici știți care vă aduc plăcere, folosiți-le, dar aveți grijă să nu devină o exigență.”

Construcția sexualității unei tinere care se masturbează diferă de cea a unei tinere care așteaptă ca partenerul să-i aducă plăcerea. Sexologa spune că doar 20-30 % dintre femei reușesc să aibă orgasm prin penetrare și doar 5 % simt nevoia de a introduce ceva în vagin în timpul masturbării, prin urmare pentru mai mult de 70 % dintre femei stimularea externă e suficientă. Pentru a înțelege cum funcționează propriul corp și ce tip de mângâieri sunt necesare pentru plăcere, tinerele ar trebui să se masturbeze. Totodată, Potrivit statisticilor de pe pornhub, pentru anul 2019, femeile din Moldova sunt printre cele mai active utilizatoare a platformei.  

„O femeie care se masturbează, e o femeie pentru care contează propria plăcere. Această plăcere, foarte importantă de altfel, va fi simțită în diverse aspecte ale vieții sale. Posibil, persoana asta va avea și mai mare încredere în ea, va fi mai puțin rușinată să zică ce îi place și ce nu îi place, pentru că ea are un bun raport cu propriul său corp. Acest aspect are inclusiv o influență asupra imaginii de sine. Atunci când o femeie se simte frumoasă, devine o persoană mai deschisă, mai luminoasă, pentru că are încredere în sine, în corpul său și știe că deține controlul asupra vieții și plăcerii proprii.”

Link la ediția despre masturbare, găsiți AICI.

Sursă foto: depositphotos.com.