Testul Babeș-Papanicolaou. De ce este important să monitorizăm nivelul de celule precanceroase

Acum două săptămâni am făcut testul Papanicolaou, o metodă de screening cervical pentru detectarea proceselor potențiale precanceroase și canceroase din colul uterin și colon. Scriu acest material acum, pentru că aceste două săptămâni au fost tensionate din punct de vedere emoțional și așteptam cu mare nerăbdare rezultatul.

Testul Babeș Papanicolaou până în prezent rămâne a fi cea mai bună metodă de identificare a celulelor precanceroase din colul uterin. Am vrut să fac acest test încă în vara anului trecut, când am mi-am pus prima doză de vaccin împotriva HPV, infecția de papilomavirus uman (HPV) este responsabilă de circa 90 % dintre cazurile de cancer cervical (cancer la col uterin), dar la Centrul Medicilor de Familie mi s-a spus că testul poate fi făcut doar după împlinirea vârstei de 25 de ani (aveam 23 atunci). 

Notă. Testul Babeș Papanicolaou se face absolut gratuit în Republica Moldova tinerelor și femeilor care au asigurare medicală și aleg să îl facă în instituțiile de stat. La instituțiile private, testul se face contra cost, eu am achitat în jur de 300 de lei. 

Deși nu am atins, deocamdată, vârsta de 25 de ani, la un consult ginecologic, deja la un centru privat, medica m-a întrebat dacă aș vrea să fac testul. „În prezent, trăim în alte realități, tinerele încep viața sexuală mai devreme, prin urmare, dacă sunt cel puțin doi ani de la debutul vieții sexuale, nu este nicio contraindicație în efectuarea testului”, menționează doctora.

Procesul de recoltare a probei

Deși mă temeam enorm de procesul de colectare a probelor, a fost mai bine decât mă așteptam. A durat câteva secunde, nu a fost dureros, dar, evident, a fost un mic disconfort. 

Dacă ar fi să rezum procesul de colectare, merită să menționez că probele se iau în timpul unei consultații de rutină. Recoltarea nu este agresivă sau invazivă. Celulele care urmează să fie analizate se iau din colul uterin cu ajutorul unei periuțe speciale. După care, acestea se transmit la laborator. Medica m-a avertizat că aș putea avea ușoare sângerări vaginale, dar a fost bine. De asemenea, după recoltarea probelor trebuiesc evitate contactele sexuale pentru 24-48 de ore, la fel cum și înainte de recoltare a probei, pentru a nu afecta rezultatele testului, e recomandat ca tânăra să nu aibă relații sexuale cu 48 de ore înainte, să nu folosească tampoane, creme, ovule, soluții intravaginale în aceeași perioadă de timp. 

De ce am ales să fac Testul Babeș Papanicolau

Mereu am fost de părere că e mai bine să previi decât să tratezi. Da, am și eu o frică teribilă de a merge la medic și încerc să amân pe cât e de posibil evenimentul. Totuși, cred că teama inexplicabilă de medic nu ar trebui să ne oprească. Un consult durează în medie 20-30 de minute, o programare se face în două minute, iar analizele se recoltează în și mai puțin timp. 

„Cancerul de col uterin ocupă locul trei printre cancerele la femei în țara noastră și locul întâi printre cancerele femeilor cu vârsta de 15-44 de ani”, potrivit datelor Ministerului Sănătății din Republica Moldova.

Rezultatele 

În funcție de rezultatele primite în urma testului, medicul va face o recomandare în ceea ce ține de frecvența efectuării acestuia. Conform fișei pe care am obținut-o, testul poate fi recomandat pentru a fi efectuat la fiecare trei luni, jumătate de an, un an, doi ani sau trei ani. 

Rezultatele pot arăta astfel:
# UNSAT – nesatisfăcător; 
# NILM – negativ pentru leziuni intraepiteliale sau maligne; 
# ASC-US – celule Scuamoase Atipice cu Semnificație nedeterminată;
# ASC-H – celule Scuamoase Atipice – nu exclud HSIL;
# LSIL – leziune intraepitelială Scuamoasă de Grad Scăzut; 
# HSIL – leziune intraepitelială Scuamoasă de Grad Înalt; 
# SCC – Carcinom Scuamocelular; 
# AGC – Celule Glandulare Atipice; 
# AGC, FN – Celule Glandulare Atipice, modificări sugestive pentru neplazie; 
# NOS – tip nespecific. 

De asemenea, cu ajutorul testului Papanicolaou pot fi depistate infectiile genitale, fiind un prim pas în vindecarea acestora.